Despre TERAPIA ANDULLATION
Sistemul de Terapie Andullation, produs 100% în Germania de firma HHP, este un echipament medical certificat TÜV.
Unic prin ceea ce face, a fost dezvoltat în strânsă cooperare cu oameni de ştiinţă, clinici universitare şi medici, pentru a ameliora şi trata durerile de spate, lumbago, sciatică, gambe, încheieturi, articulaţii, durerile intense de cap şi migrenele.
Sistemul Limfatic poate fi stimulat în mod pozitiv, folosind terapia Andullation, ajutând astfel la detoxifierea, purificarea şi eliminarea rezidurilor acide din organism.
Sistemul de Terapie Andullation este prezentat sub forma unei saltele, poziţionată pe o masă-suport de înaltă calitate, ce asigură corpului o poziţie culcat perfectă.
Deşi este un echipament medical, poate fi folosit cu uşurinţă şi de persoane fără pregătire medicală şi pentru că, ajutat de o telecomandă, poţi programa unul dintre cele 20 de programe setate, având posibilitatea de a regla 3 trepte de intensitate a căldurii medicale infraroşii şi 7 trepte de intensitate a vibraţiilor.
Una dintre caracteristicile de bază ale Terapiei Andullation este asocierea celor 23 de oscilatoare de vibraţii de rezonanţă stocastică (în gama 10 – 80 Hertz) amplasate de-a lungul sistemului, care împreună cu cele 6 zone de căldură în infraroşu (NIR) în banda terapeutică cu eficienţă maximă A, interval 600-1200nm, permit modularea frecvenţelor terapeutice active într-o manieră în care acestea influenţează direct ţesutul specific şi duce la un efect imediat şi observabil.
Porii corpului se dilată, îmbunătăţind circulaţia până la cele mai mici vase capilare şi optimizând oxigenarea. Întregul corp devine mult mai relaxat. Presiunea asupra coloanei se reduce, discurile intervertebrale încep să se regenereze.
Procesul este susţinut de tratamentul cu infraroşu. Intensificarea circulaţiei sanguine şi căldura plăcută care pătrunde în ţesuturile corpului duc la o diminuare a durerilor.
Cu cât şedinţele de masaj cresc, mobilitatea creşte, durerea dispare şi se activează puterea de autovindecare a corpului.
DE CE SPUNEM CĂ ESTE CEL MAI BUN?
Vă enumerăm doar câteva dintre argumentele care stau la baza afirmaţiei, că Sistemul de Terapie Andullation este cel mai bun.
Numeroase studii ştiinţifice, peste 160 de clinici medicale în Germania, 2.000 doctori, fizioterapeuţi, ortopezi şi maseuri, peste 45.000 de utilizatori, Asociaţia Federală a Farmaciştilor din Germania (BVDA), Asociaţia Sportivă Olimpică Germană, DVV – Asociaţia Consumatorilor Germani, sunt doar câteva dintre cărţile de vizită ale acestui echipament medical.
ANDULLATION se remarcă şi se evidenţiază faţă de alte echipamente de masaj terapeutic şi de relaxare, prin următoarele caracteristici:
– este un echipament medical certificat TÜV în Germania;
– este folosit în clinici medicale şi de recuperare, dar şi în locaţii SPA & Wellness, săli de fitness, hoteluri, cluburi sportive, precum şi acasă;- poate fi folosit cu uşurinţă şi de persoane fără pregatire medicală, pentru că există deja 20 de programe setate, care se programează cu ajutorul unei telecomenzi;
ANDULLATION se remarcă şi se evidenţiază faţă de alte echipamente de masaj terapeutic şi de relaxare, prin următoarele caracteristici:
– este un echipament medical certificat TÜV în Germania;
– este folosit în clinici medicale şi de recuperare, dar şi în locaţii SPA & Wellness, săli de fitness, hoteluri, cluburi sportive, precum şi acasă;
– poate fi folosit cu uşurinţă şi de persoane fără pregatire medicală, pentru că există deja 20 de programe setate, care se programează cu ajutorul unei telecomenzi;
– Andullation ameliorează şi tratează durerile de spate, lumbago, sciatică, gambe, încheieturi, articulaţii, dureri intense de cap şi migrene, dar există şi programul special pentru stimularea sistemului limfatic – drenajul limfatic, ce ajută la detoxifierea, purificarea şi eliminarea rezidurilor acide;
– sunt şi programe speciale pentru regenerare dupa sport sau activităţi fizice intense, pentru relaxare profundă, pentru reducerea stresului, precum şi pentru eliminarea problemelor cu somnul, în special în cazurile de insomnie sau întreruperi frecvente în programul de somn;
– are 23 oscilatoare de vibraţii de rezonanţă stocastică (în gama 10 – 80 Hertz), de două mărimi diferite, adaptate special regiunilor corpului. Se pot programa 7 niveluri de intensitate diferită;
– are 6 zone de căldură în infraroşu (NIR) în banda terapeutică cu eficienţă maximă A, interval 600-1200nm, care se pot seta cu 3 intensităţi de căldură;
– după doar 15 minute de terapie durerea dispare, obţinându-se o stare de relaxare vizibilă;
– cu ajutorul pernei pentru masaj reflexogen, prin programul dedicat acestuia, se pot trata problemele de circulaţie din picioare şi gambe, se stimulează fluxul limfatic şi circulaţia sângelui, se întăreşte sistemul imunitar;
– este singurul echipament care are accesoriul „Power Andullator” – un dispozitiv special pentru masajul picioarelor;
– centura abdominala Andullation este primul dispozitiv care perminte oscilărilor rezonante acces direct în corp. Stomacul, cu diametrul său larg şi cu organele interne au împiedicat mereu transmiterea undelor oscilante. Tehnologia Sistemului Andullation permite conectarea continuă între partea superioară şi cea inferioară a corpului;
– echipamentul are o poziţie reglabilă, tetieră ergonomică şi două cotiere integrate;
– are consum redus de energie de operare de 12 volţi;
– nu are consumabile;
– „Made în Germany” garantează o calitate foarte înaltă şi durată lungă de viaţă.
EFECTELE SISTEMUL DE TERAPIE ANDULLATION
Andullation echilibrează întregul organism şi are următoarele efecte:
– ameliorarea şi tratarea durerilor de spate, lumbago, sciatică, gambe, încheieturi, articulaţii, durerile intense de cap şi migrenele
– tratarea problemelor de circulaţie din picioare şi gambe;
– stimularea fluxului limfatic şi a circulaţiei sângelui, întărirea sistemului imunitar;
– optimizarea aportului de oxigen al celulelor precum şi tonusul acestora;
– deblocarea şi îmbunătăţirea vascularizaţiei;
– facilitarea pozitivă a metabolismului, în special a metabolismului lipidic;
– rezolvă problemele de somn;
– stimularea digestiei;
– scăderea stresului;
– relaxarea profundă.