Efectele Terapiei Andullation asupra Indicatorilor de Stres Fiziologic
În cadrul unui amplu studiu privind stresul, având ca participanţi 500 de persoane din centre de sănătate (SPA), au fost investigate efectele terapiei Andullation asupra indicatorilor de stres ai sistemului nervos vegetativ, de la începutul şederii lor în staţiune.
Din cele 500 de persoane examinate, 415 persoane au arătat valori ridicate ale parametrilor de stres, în cadrul controlului iniţial al sănătăţii, efectuat în staţiune.
Comparând fracţiunile spectrale ale ambilor indicatori, înainte şi după terapia Andullation, s-a constatat o reducere semnificativă a stresului cu 44%.
O astfel de reacţie rapidă şi semnificativă a fost neaşteptată. Faptul că o şedinţă de Terapie Andullation de 15 minute conduce la reducerea stresului, este un lucru minunat.
Terapia Andullation elimină stresul
Fig.1: Reducerea markerului de stres înainte și după Terapia Andullation (programul 05)
Fig. 2: Analiza parametrilor de stres simpatic şi parasimpatic